Imi aduc aminte ca, atunci cand eram studenta, imi lipisem deasupra biroului un mic afis facut de mine care sa ma motiveze si sa ma ajute in a-mi mentine moralul ridicat in orice imprejurare a vietii. Ajunsesem la o varsta la care personalitatea unui om este deja definita, in mare. Eram sigura pe mine si pe faptul ca stiam exact ce vreau de la viata. Acum, mai trebuia doar sa muncesc si sa sper ca totul urma sa decurga asa cum visam…

Afisul de care vorbesc spunea asa:

„Nu esti infrant atunci cand sangeri
Si nici cand ochii-n lacrimi ti-s,
Adevaratele infrangeri
Sunt renuntarile la vis.”

 Credeam cu toata fiinta mea in aceste cuvinte! Nu stiu cine a scris versurile si nu-mi aduc aminte nici cum au ajuns la mine, insa ele mi-au fost calauza in viata ani de zile… Eram o tanara care credea in oameni, in corectitudine, in eforturi rasplatite. Visam la o familie frumoasa si numeroasa, la implinire profesionala ca dascal in scoala, la liniste si fericire. Aveam inca dilemele si intrebarile mele despre cum va fi si incotro va merge viata mea, insa credeam ca nimic nu te poate impiedica sa iti ating visele atata timp cat nu cobori standardele pe care le ai.

Anii au trecut, iar increderea nemarginita pe care am acordat-o oamenilor s-a dovedit a nu fi meritata. Nu cred ca e rau ca le-am acordat acea incredere, insa mi-ar fi prins bine sa fiu mai realista, sa inteleg din timp ca oamenii sunt schimbatori, influentabili si, mai ales, supusi ispitelor de tot felul, lucru care ii face sa nu mai ia deciziile corecte din punct de vedere moral, sa devina egoisti si tu sa pierzi… Nu am ajuns nici profesor, asa cum visam, fiindca  m-am indreptat spre alta cariera la sfarsitul facultatii. Mai mult de nevoie. Am simtit o mare dezamagire si m-am simtit foarte naiva sa cred ca visele chiar ar fi putut sa devina realitate atat de simplu si usor. Cu siguranta, in lumea reala nu este asa… Sau poate o fi pentru altii, nu stiu; eu am primit traseul mai greu…

Dupa ani de zile si foarte multe incercari, inteleg ca visele pot lua o forma usor diferita fata de cea imaginata initial. Inteleg si ca e nevoie sa mergi pana la capat alaturi de lucrurile in care crezi cu adevarat! Am schimbat cariera, am schimbat orasul de rezidenta, insa ceva ce nu puteam sa schimb pentru ca am crezut prea mult in asta si nu ma vedeam traind altfel a fost visul de a avea multi copii. Pentru mine, casatoria venea cu multi copii la pachet sau nu venea deloc. La acest vis nu am renuntat si CLAR mi s-a implinit: 5 copilasi si inca unul pe drum!

Acum, in aceasta ipostaza de mama si sotie, visele mele s-au schimbat… pentru ca acum visez pentru ei. Visez sa le fie bine, visez la viitorul altcuiva in loc de propriul meu viitor, ma ingrijesc de alte personalitati in devenire si deseori aud aceleasi discutii… „ce visez sa ma fac atunci cand o sa fiu mare”…

photo credit: The Best Things in Life are Free, Setting Sun, Lima via photopin (license)