Fac parte din fericita generație care a avut parte atât de o viață simplă, trăită în și după comunism, cât și de o viață inundată de „binefacerile” tehnologiei. Așadar… le-am văzut pe toate, cum se spune.

Copiii mei mai mari sunt deja adolescenți, iar uneori le povestesc despre cum este „viața normală”, cea la care îi îndemn pe cât de des posibil. Generația lor s-a născut cu telefonul în mână, ca să zic așa… Încerc să mă pun în pielea lor de multe ori; îmi dau seama cât de greu le vine să-și imagineze o altfel de viață, una departe de aceste instrumente ale tehnologiei. Sunt mândră de ei, au toate calitățile și sunt niște copii minunați ai acestei generații, însă eu vorbesc acum despre tineri la modul general.

Cum oare ar putea să catalogheze o adolescență petrecută între patru pereți, în mare parte, doar citind și învățând pentru școală, când ei au la o întindere de mână împlinirea oricărei pofte? Te plictisești și vrei să auzi niște glume care să te binedispună? Pac! Bagi două cuvinte cheie și găsești instant pe cineva care să te distreze. Vrei să nu petreci câteva săptămâni citind tratate pentru un proiect? În maxim 30 minute ai gasit rezumatul lor lucrat de către altcineva și înregistrat video pe Internet. Te simți singur sau vrei să te descarci unui prieten? Nu mai trebuie să aștepți zile întregi să vă întâlniți (căci telefonul fix funcționa pe impulsuri și era destul de scump, în funcție de câte minute vorbeai și distanța între interlocutori, ora la care sunai, deci te rezumai la strictul necesar), ci iei telefonul și trăncănești ore întregi cu cine dorești, oriunde s-ar afla în lume, chiar și pe gratis. S-a zis cu bilețelele trimise în secret de la unul la altul în timpul orelor sau cu drumul până la Poștă ca să trimiți o telegramă pe bani mulți. Acum, „bilețelele” ajung dintr-o parte în alta a țării în aceeași secundă datorită aplicațiilor de mesagerie.

Că o fi mai bine sau o fi mai rău… asta rămâne de discutat. Cert este, însă, că tinerii s-au învățat să lase mai mult telefonul să fie SMART, iar ei s-au obișnuit să se bazeze mai mult pe el decât să-și cultive propriile lor capacități. Oare ce s-ar întâmpla dacă Internetul s-ar opri brusc și pentru o perioadă îndelungată? Toată lumea ar fi într-o „ceață” totală… Trăiesc senzația că planeta stă într-un echilibru foarte fragil și că cea mai măruntă disfuncție poate cauza colapsul general. Noi, ăștia mai „bătrâni”, sigur ne vom descurca in orice imprejurare, dar ce vor face cei tineri? Că ei nu știu nici măcar să ceară lămuriri despre cum să ajungă din punctul A în punctul B fără GPS… În sfârșit, ar apela și adolescenții ăștia rebeli și atotștiutori la babacii „medievali” ca să ceară instrucțiuni pentru cum să facă cele mai simple lucruri. 🙂

Cred că cei mai fericiți oameni sunt cei cărora li se fură telefonul (sau îl pierd). Următoarea săptămână este ca o înviere din morți! Încep să admire natura și lumea din jur, să descopere membrii familiei cu adevărat, să-și dorească SĂ TRĂIASCĂ, nu doar sa bântuie într-o amorțeală permanentă cu gândul la noutățile pe care vor alții să i le servească pe ecran. Cum am spus, asta durează cam o săptămână. După aceea, își cumpără deja alt telefon…

Nici nu nemai obosim să ținem minte numerele de telefon ale celor apropiați. Dacă ești arestat și ai dreptul la un singur telefon… pe cine suni? Tastezi la întâmplare, că altceva nu îți rămâne! Îți lași copiii în parc să se îndepărteze cu bicicleta de tine bazându-te pe faptul că „au telefonul la ei” și că vă va fi ușor să vă regăsiți după două ore. Dar ce te faci dacă te trezești că nu-l mai ai în buzunar? Faci alți copii, că pe ăia slabe șanse să-i mai găsești…

O să închei spunând că adevărata pandemie în lume este cea creată de dependența de telefonul mobil. Căutăm toți o priză pentru reîncărcat „jucăria” mai ceva decât drogații care caută o nouă doză… Dacă aveți soluții pentru salvarea noastră din sevraj, lăsați-le în comentarii! 😉