Am dat viață de 6 ori. Acum, 6 omuleți impresionanți umblă pe pământul ăsta cu picioarele lor și mă minunez în fiecare zi privindu-i, întrebându-mă „Oare când a trecut timpul, că parcă mai ieri erau în burtica mea?!”.
Fiecare sarcină a fost diferită, dar cât de frumos ar fi fost acum să am o colecție de fotografii de maternitate elegantă, creativă și rafinată! Acum, după ce anii au trecut, îmi dau seama cât regret că nu am alcătuit la acel moment un astfel de album în care să surprind copiii mei crescând în pântece…

Să aștepți un copil este o mare binecuvântare! Acele 9 luni sunt pline de emoție si griji, întrebări și sentimente de nedescris, incomparabile cu alt moment din viața ta… Vei fi foarte fericită dacă, după câțiva ani, vei avea un album de fotografii din perioada sarcinii pe care să-l răsfoiești cu familia și prietenii, pe care să-l arăți cu mândrie copilului tău și să împărtășești cu el acea perioadă a începutului vieții voastre împreună! Fotografii superbe, elegante, care surprind miracolul formării unei noi vieți, nu instantaneele acelea în care te ții de șale, încruntându-te că te dor și frustrată că nici nu mai poți să te inchei singură la șireturi…
Eeei, dacă aș fi cunoscut-o pe Nicoleta Tonceanu pe vremea aceea, altfel stăteau lucrurile și pentru mine! 🙂 Nicoleta detine un studio foto impreuna cu sotul ei si este specializata in fotografia de maternitate. Este suficient să aruncați o privire pe lucrarile ei ca să vă convingeți că ea este persoana care doriți să imortalizeze acel moment important din viață!
Poate pentru mine este prea târziu pentru o astfel de ședință foto, însă nu și pentru voi! De aceea, am cerut mai multe informații Nicoletei despre ce presupune fotografia de maternitate:
Dragi Femei: Bună ziua, Nicoleta! Te rog să ne spui, unde te pot gasi viitoarele mamici?
Nicoleta Tonceanu: Bună! Studioul nostru este localizat in Berceni in zona Grand Arena. Pentru întrebări și programări, ne pot contacta la contact@littlesunshine.ro sau la telefon 0724 358 814.
D.F.: La ședința foto pot participa si tăticii? Se pot face si fotografii de cuplu?
N.T.: Da, bineinteles. Tăticii sunt bineveniți la ședințele noastre. Fotografiile finale sunt alese de cliente, in functie de numărul inclus in pachet, așa că ele aleg dacă vor mai multe de cuplu sau singure.
D.F.: Cât de mare trebuie să fie burtica pentru ca fotografiile sa iasă bine?
N.T.: Burtica trebuie să fie vizibilă. In general, ședințele au loc intre săptămânile 27 si 34 de sarcină, însă nu este o regulă. Depinde foarte mult de cum se simte graviduța.
D.F.: Pot clientele să își aleagă un stil preferat?
N.T.: Clientele pot alege din galeria noastră. Suntem deschiși la propuneri, insă nu ne indepărtăm foarte mult de stilul fotografiilor noastre.
D.F.: Exista variante de preț pentru o astfel de ședința foto?
N.T.: Desigur. Avem trei pachete din care pot alege varianta potrivită pentru ele. Detaliile se pot găsi pe site: https://littlesunshine.ro/servicii-si-preturi/sedinta-foto-maternitate/

Voi ați participat vreodată la o astfel de ședință foto? Dacă aveți de gând să faceți asta în viitor, cum v-o imaginați? 🙂
Ce poze frumoase, eu nu am apucat sa fac o sedinta foto in perioada sarcinii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Idem. Poate mai facem un copil doar pentru foto! 😀 😀 😀
ApreciazăApreciază
ce idee frumoasa! mi-ar placea si mie sa imortalizez momentul cand o fi sa fie
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O sedinta foto pentru gravidute suna foarte bine, cred ca toate gravidutele ar trebui sa faca asta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Niște momente impresionante și emoționante ca cele în cane o femeie se pregătește să dea naștere unei vieți, trebuie imortalizate și păstrate în amintiree fiecăreia.
Ăi știu pe cei de la littlesunshine și pot spune că sunt profi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
As fi vrut sa particip la o asemenea sedinta foto, dar nu era in trend si de-abia am vreo doua poze in care mai mult se ghiceste ca sunt gravida.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deci, nu sunt singura… 😊
ApreciazăApreciază
Vreau neaparat sa fac o astfel de sedinta foto cand o sa fie cazul! Mama, de exemplu, nu are nicio poza gravida cu mine..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sa stii ca ai luat o hotarare buna! 🙂
ApreciazăApreciază
Nu pot sa cred …. ai 6 copiii? Eu am 2 si nu am reusit sa fac nicio astfel de sedinta foto. Am cochetat cu ideea asta in cea de-a doua sarcina si totusi am renuntat la idee … chiar nu-mi amintesc de ce
ApreciazăApreciat de 1 persoană