Eu sunt o fosta gimnasta. Nu am facut performanta din cauza unor probleme de sanatate care s-au finalizat cu operatii chirurgicale in copilarie, dar am fost colega de clasa cu Ionela Loaies, Gina Gogean… membre ale lotului national de gimnastica. Imi aduc aminte si cum mi-am rupt mana intr-o zi, cand ma aducea tata de a gradinita, fiindca eu eram atat de pasionata de gimnastica incat exersam roata pe spatiul verde de langa trotoar tot drumul pana acasa. Am ajuns la spital si mi-au pus mana in gips, dar tot nu m-am potolit…
Pe la 8 ani, in vacanta de vara, tata a aflat ca scoala din Onesti la care a invatat si Nadia Comaneci a lansat un anunt ca se cauta viitoare sportive/eleve ale scolii. Imi aduc aminte foarte bine bucuria si entuziasmul resimtite de mine la aflarea vestii! Eu deja invatasem doi ani in alta scoala normala, insa m-am prezentat la sala de sport unde se testau fete venite de peste tot, nu doar din Onesti. Tin minte ca acolo era si o fata din Miercurea-Ciuc; nici macar nu stia limba romana, vorbea doar ungureste, dar venise si ea din dorinta de a deveni gimnasta. Am fost admisa la acea scoala, iar in toamna am fost transferata acolo… Peste ani, Nadia Comaneci (proaspat reintoarsa din America) a fost invitata la noi in scoala. S-a organizat un mare eveniment, ne ingramadeam toate sa o imbratisam si sa o vedem, ca doar era „idolul” nostru… Din acea zi, Scoala cu Program Sportiv din Onesti a purtat numele ei – dupa ce ea a dezvelit placa cu noua denumire a scolii: Liceul Nadia Comaneci. Am invatat acolo 10 ani, pana la terminarea clasei a XII-a. Profilul claselor de liceu ales de mine a fost engleza-franceza, totusi, fiindca era clar ca Dumnezeu a facut tot posibilul ca sa nu devin o gimnasta de performanta, intampinand tot felul de probleme fizice de-a lungul timpului (operatii chirurgicale, maini si picioare rupte etc.).
Lotul sportivelor de performanta era foarte mic comparativ cu numarul fetelor din scoala (100% fete pana la terminarea gimnaziului). Ele se pregateau separat, mult mai intensiv, avand in program 4 ore de antrenament dimineata si 4 ore dupa-amiaza. Puteam sa le observam, cand aveam antrenamente in paralel, cum lucreaza si cat de dura este pregatirea lor. Una din cele mai bune prietene din clasa (Laura) era din acel lot de performanta, iar colega mea de banca a fost Gina Gogean pentru o perioada, asa ca am avut ocazia sa vad si sa aflu multe… Vedeam cum antrenorii lor tipau intruna la ele, iar uneori le „piscau” cu o nuielusa. Ma durea sufletul pentru ele, cu atat mai mult cu cat fetele nu ziceau nici „pis” daca erau plesnite de antrenori cu palma sau lovite cu nuiaua.
Mancarea lor era, de asemenea, gandita special astfel incat sa nu se ingrase. Am mancat si eu ocazional la cantina scolii mancare gatita special pentru lotul de performanta: fara dulciuri, fara paine, multa proteina, portii mici… Fetelor le era mereu foame, iar mie mi se parea atat de trista situatia lor avand in vedere ca eu aveam bani de buzunar din care puteam sa imi cumpar orice dulce doream, iar oamenii din generatia mea erau obisnuiti sa manance orice cu paine.
In ce priveste libertatea, majoritatea fetelor din lotul de performanta era din alte localitati, deci erau cazate in caminul scolii (de unde nu aveau voie sa plece). Viata lor decurgea intre sala de sport, cladirea scolii si caminul in care locuiau (toate in aceeasi curte). Acum, la maturitate, cand ma gandesc la calitatea vietii lor, mi se pare o inchisoare cu multa munca, prea putina afectiune si aproape nimic dintr-o viata considerata de noi normala. Felul lor de a fi imi aminteste de cel al calugaritelor: erau extrem de tacute, disciplinate, timide, nu aveau timp de socializare, nu cunosteau prea multe in afara de munca la sala… Din pacate, succesul lor academic era inexistent. Evident, cand petreci aproape toata ziua la barna si paralele in timp ce colegii sunt la scoala, ramai in urma in materie de cunostinte scolare, iar asta se reflecta in notele foarte mici obtinute.
Am vazut, deci, in direct cate sacrificii fac gimnastele si cum inceteaza sa mai existe ca oameni normali odata ce au intrat in aceasta hora. Singura lor sansa de reusita in viata este sa se remarce suficient de tare incat sa fie selectionate la lotul national, sa poata continua aceasta cariera si dupa retragerea din competitii (devenind profesor de sport sau antrenoare la alte echipe). De alegerea unei alte cariere nu se mai poate pune problema…
Mergand in vizita la parintii mei din Onesti, le-am dus si pe fetele mele la campionatul national de junioare organizat acolo, ca spectatori, si au fost extrem de incantate de frumusetea sportului, a costumelor, de gratia gimnastelor… La insistenta fetelor mele, am intrebat-o pe antrenoarea de la Dinamo Bucuresti (prezenta cu echipa la acel concurs) daca le-as putea inscrie si pe ele. Mi-a zis sa le duc la probe, insa m-a avertizat ca acest sport presupune dedicare totala, antrenamente in fiecare zi si nicio vacanta (doar de Pasti vor avea 2 zile libere). Spre deosebire de alti parinti care isi forteaza copiii sa practice aceleasi sporturi pe care le-au practicat ei, eu am procedat exact invers: le-am descurajat total. Nu am vrut sa le sacrific copilaria si sanatatea. Desi nu am facut performanta in gimnastica, eu tot am ramas cu probleme de coloana care imi provoaca mari dureri uneori. Cand am consultat un medic specialist, m-a intrebat din prima: „Ati facut gimnastica? Fiindca la gimnaste intalnesc asemenea ciocuri pe coloana…”.
De curand, lumea gimnasticii din SUA a fost data peste cap de decizia celei mai bune membre a lotului lor, Simone Biles, de a se retrage din competitia olimpica de la Tokio. Gestul ei a creat numeroase discutii: unii o lauda ca a pus sanatatea proprie pe primul plan, altii o denumesc tradatoare si considera ca datoria fata de tara primeaza. Poate nici explicatiil ei, in prima faza, nu au fost suficient de clare astfel incat oamenii obisnuiti sa inteleaga gravitatea problemei. Biles a spus ca are probleme de sanatate mintala, dar asta se poate interpreta oricum, inclusiv ca nu se mai simte bine facand acest sport. Ulterior, au aparut explicatii mai detaliate din care am aflat ca sufera de „twisties” (sau sindromul pierderii orientarii in spatiu). Aceasta problema este una grava pentru o gimnasta si ii trebuie chiar si un an pentru a se recupera. In viteza miscarilor unei gimnaste, pierderea orientarii poate fi fatala. Au fost deja destule accidente in acest sport…
Acestea fiind spuse, nu inteleg decizia lui Simone Biles venita abia dupa inceperea olimpiadei. Oare chiar sa se fi confruntat atunci pentru prima oara cu „twisties”? Daca nu, ea era deja la o anumita varsta la care putea sa inteleaga responsabilitatea pe care o are. Nu mai era incepatoare si in faza de tatonare a terenului. Odata ce ai ajuns la acest nivel, intelegi ca, la acest eveniment, participa reprezentantii tarilor respective, nu vii in calitate de persoana. Daca, intr-adevar, acest sindrom s-a manifestat exact atunci pentru prima oara, inseamna ca presiunea psihica pe care a resimtit-o a fost debilitanta si a stors-o de energie interioara. Ar putea fi o lectie de care sa tinem cont si in cresterea copiilor nostri, in viata de zi cu zi, si chiar vis-a-vis de noi.
Voi ati facut vreun sport in copilarie? Ce puteti sa ne destainuiti despre el? V-a schimbat intr-un anumit fel?
Dragi Femei... 
Sincere Felicitari!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc, desi chiar nu vad vreo realizare in acest sens pentru mine… Sentimentul cu care am ramas dupa aceasta experienta este de recunostinta ca am cunoscut asemenea oameni minunati.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O zi perfecta sa aveti!
ApreciazăApreciază
Doamne, ajuta! Asemenea si dvs!
ApreciazăApreciază
Eu am un handicap de la un an care nu-mi permite sa fac sport, dar le admir pe gimnastele noastre, pentru forta, dedicarea si sacrificiile pe care le fac.
ApreciazăApreciază
Multa sanatate!
ApreciazăApreciază
Cat de mult pot sa ma uit la gimnaste,dansatori sportivi,au toată admiratoa mea. Și am citit,am văzut pe la TV,fac foarte multe sacrificii ,munca enorma,suferință,zile proaste. Și totuși, unora le este dat sa reușeasca performanta..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, asa este, mai ales sportul feminin mi se pare de o frumusete deosebita! In continuare, sunt fascinata de puterea gimnastelor care sacrifica orice alta bucurie a vietii pentru aceasta pasiune…
ApreciazăApreciază
Și mama a făcut gimnastică în copilărie. Eu am avut probleme de sănătate și nu am făcut sport deloc, dar îi admir pe cei care fac asta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce placut sa aflu asta! Unde a practicat mama ta gimnastica? 🙂
ApreciazăApreciază
La clubul Dinamo dacă îmi amintesc eu bine.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu fac sport. Merg în rest foarte mult.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bun si-asa… Se spune ca mersul alert este cel mai bun exercitiu pentru sanatate.
ApreciazăApreciază
Am fost un antitalent la educație fizica, însă îmi aduc aminte ca îmi plăcea sa joc volei cu prietena mea din copilărie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cine stie? Poate ca, daca te inscriai la un club de volei, ai fi avut surpriza sa afli ca esti chiar foarte talentata la acest sport… 🙂
ApreciazăApreciază
Nu am facut sport niciodata pentru ca de mica am avut probleme cu greutatea, dar nici nu m-am gandit vreodata sa fac. Insa referitor la subiect, cred ca in sportul de performanta mondial este o mafie si multi sportivi sunt “ajutati” sa renunte pentru ca altii ar trebui sa castige. Exemple? Bianca Andreescu, David Popovici, etc, etc. Adica, cum se face ca arati ca poti fi excelent in sportul tau si imediat dupa, nu mai poti scoate nici macar de calificari??? mie-mi cam da cu virgula…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
S-ar putea sa ai dreptate, am mai auzit discutii de genul acesta, dar -in general – ma feresc sa afirm ceva daca nu am date sigure…
ApreciazăApreciază
Ii admir pe cei ce fac sport. Eu sunt mai lenesa in aceasta privinta. Nu fac sport si nu am facut. Ce imi plae e sa ma plimb :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Daca te poti mentine in forma asa, e bine! Important e sa ai grija de sanatatea ta. In felul acesta, iti poti ajuta mai mult familia la varste mai inaintate in loc sa devenim o povara pe capul altuia.
ApreciazăApreciază
Am admirat întotdeauna tenacitatea, puterea lor de luptă și capacitstea de dedicare pentru sport, mai ales gimnatica. Nu am fost niciodată o fire sportivă, dar probleme la coloană am cu duiumul, mai ales din cauza timului petrecut pe scaun la birou. Ciocurile sunt la fel ca și cțnd aș fi făcut gimnastică. 🙂
Cât despre gimnasta Biles, nu știu ce să spun, dar cred că nu putem judeca decțt rventual dacă am cunoaște cu adevărat realitatea.
În rest, alegerile și deciziile și le ia și asumă fiecare.Sau, așa ar trebui/ar fi normal.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multa sanatate! Sa faci exercitii de intarire a musculaturii spatelui, ajuta mult.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am facut volei dar nu de performanta, nu s a lipit sportul de mine, mi a placut dar nu am avut corpul pentru asa ceva. Am ajuns mai departe cu dansul modern, dar pana in facultate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E frumos si dansul, iti creeaza un corp armonios. Si pentru fetitele mele am gasit aceasta solutie: merg la cursuri de dans modern cu elemente preluate din gimnastica (sfoara, lenta etc.). Fac si miscare intensiv, dar invata si ceva gimnastica, fara a exagera. 😊
ApreciazăApreciază
Am incercat tot felul de sporturi, dar pur si simplu nu ma pricep. Recent am inceput sa merg la tenis si imi place.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vezi? Inseamna ca te pricepi. Doar ca nu-l gasisei pe cel apropiat de sufletul tau… 😊
ApreciazăApreciază
Si mie mi-a placut gimnastica, dar am ales sa practic baletul pentru gratia lui, dar si pentru ca iubeam nespus muzica clasica. Nu mi-a fost usor sa invat bine si sa ma dedic si baletului, iar in final am renuntat la balet. E adevarat ca se fac sacrificii daca vrei sa reusesti in sport, dar cam la fel e in orice domeniu, important este sa nu-ti pierzi pasiunea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Când eram mică am fost la gimnastica dar s-a schimbat antrenorul și am renunțat.
Cel nou era exigent, urla și nu mai mergeam de drag la antrenament.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, din pacate, cam asa sunt cei mai multi dintre ei… 😦
ApreciazăApreciază
Ma bucur ca ți-am descoperit blogul.💗
Nu am practicat niciun sport in copilărie. De altfel, uram din răsputeri orele de sport.
Acum regret și fac mișcare ori se care ori am ocazia.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc! Sufletele care se aseamana se aduna… 🙂
ApreciazăApreciază
Exceptând sporturile pe care le practicam la ora de sport, nu am avut legătură cu acest domeniu. Nu știam de boala aceasta…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am facut cros si mi-a placut tare mult. Pacat ca cu timpul nu am mai facut asta si acum e cam greu sa alerg din nou.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Wow, ai fost atleta! Ce frumos! Sunt sigura ca, daca o iei incet si nu te fortezi, ajungi sa exersezi din nou, din placere. E greu pana te pornesti…
ApreciazăApreciază
Cu siguranta pornirea e mereu grea ☺
ApreciazăApreciază
Nu fac prea mult sport insa in copilarie stiu ca orele de gimnastica erau facute cu rigurozitate…dar erau alte vremuri. Le admir pe gimnaste pentru ca inteleg cata munca fac pentru a ajunge in acest punct.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici eu nu prea mai fac, insa, in ultimul timp, mi-am propus sa fac niste miscari de intarire musculara. Seara, in timp ce astept sa adoarma copiii mai mici, imi fac de treaba cu niste exercitii pentru abdomen… 🙂
ApreciazăApreciază
Eu nu am facut niciodata sport. Nici macar cel de la scoala, pentru ca nu am avut voie niciodata.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Imi pare rau, caci probabil a fost din motive de sanatate… Sper, totusi, ca acum sa-ti fie mai bine! 🤗
ApreciazăApreciază
Da, din motive de sanatate. Probleme din nastere cu inima. Nu am voie niciodata de sport, din pacate.
ApreciazăApreciază
Iti doresc multa sanatate! Cat mai multe bucurii…
ApreciazăApreciază
La educatie am fost destul de buna, am facut si gimnastica in copilarie, dar acum m-am lasat pe tanjeala si am pus si cateva kg pe mine
ApreciazăApreciază
M-a cam intristat articolul tau si uneori stai si te intrebi daca are rost sa faci atat de multe sacrificii. Eu nu am facut sport de performanta si nici ai mei nu si-au batut capul cu asta. Dar am avut o copilarie fericita si imi aduc aminte cu drag de fiecare data de asta
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta e cea mau mare bucurie: cand cineva poate spune ca a avut o copilarie fericita.
ApreciazăApreciază