De ceva vreme, urmărim cu toții în mass media, îndurerați, detalii din cazurile de la Caracal și cum se scot la iveală dovezi nenumărate despre sacrificarea și sacrificiul fetelor/femeilor românce. Eu am mai tras un semnal de alarmă pe acest subiect într-un articol mai vechi, intitulat „Despre prostituatele care nu sunt prostituate și carnea care nu e de vânzare”, pe care îl puteți citi AICI.

Adevărata problemă în acest caz nu este infracțiunea acelui individ căruia nu merită să-i menționăm numele (așa cum nici lui nu i-a păsat cum le cheamă pe acele fete violate de el, nu erau decât niște obiecte pentru el…), ci boala întregului „regn” masculin de la noi din țară. Desigur, există excepții, însă trebuie să recunoaștem că mentalitatea colectivă este că femeia trebuie ținută sub papuc, trebuie intimidată, femeia trebuie să se supună oricum și indiferent de cerință, iar acest lucru NU ESTE ADEVĂRAT! Astfel de bărbați sunt niște lași, niște incapabili de sentimente care preferă să spună că „femeile sunt curve” decât să se cizeleze pe sine, să se sacrifice pentru femeia de alături și să-și dedice viața protejării ei cu orice preț. ASTA este menirea unui bărbat! Asta e și învățătura creștină pe care o aud toți la cununia religioasă, dar căreia îi pervertesc înțelesul pentru a se mula pe interesele lor egoiste.

În schimb, femeile din România sunt tratate de propriii lor bărbați de parcă sunt cumpărate din târg, ca oricare altă marfă. Nu se pune mare preț pe sentimentele lor, cele mai multe nu mai îndrăznesc să mai viseze la nimic fiindcă bărbații cu autoritate din viața lor au avut grijă să le taie craca de sub picioare… Sunt niște sclave moderne. Culmea, exact aceste femei supuse, care încearcă „să fie bine”, sunt cele care sunt tratate cel mai rău fiindcă masculii mitocani de lângă ele nu au atâta profunzime încât să înțelagă suferința și sacrificiul lor, și nici nu au o viziune a binelui. Pentru ei, importantă este satisfacția de moment. Așa se face că aceste femei sunt cel mai puțin respectate de bărbații lor care nu numai că sunt brutali cu ele, dar smerenia femeilor lor este interpretată ca „prostie”. Cu cât ele lasă capul mai jos, cu atât acești indivizi devin mai plini de cruzime… Femeia lor stă acasă, face mâncare, face curățenie, face copii. El stă în pat, că e obosit. Ea nu are voie să fie obosită vreodată… Sau el stă la televizor în timp ce așteaptă să fie servit cu mâncare și băutură. Uneori, acești „bărbați” nici nu muncesc… Dacă le atragi atenția asupra acestui lucru, primești o ploaie de vorbe urâte (dacă ești norocoasă). Cum să-l întrebi tu pe el de ce nu întreține familia??? Tu ești doar o femeie…

Din nefericire, acesta este crudul adevăr în țara noastră. Este o mare nefericire să fii femeie în România. Am văzut prea multe cazuri. De la pipăitul din partea străinilor când mergi pe stradă până la avansurile pe care ți le face șeful, oriunde ai lucra, femeia se simte mereu ca un animal hărțuit, ca un obiect… Ca femeie, ești nevoită să faci mari eforturi pentru a dovedi că meriți să fii văzută ca UN OM DEPLIN de cei care consideră că au autoritate asupra ta.

Problema nu este doar că nu ți se localizează telefonul cînd suni la 112, ci misoginii de la capătul celălalt al telefonului. Cei cu epoleți. Poți să suni tu de câte ori vrei… Dacă ești „doar” o femeie violată înseamnă că tu ești vinovată. Sigur ți-ai căutat-o tu cumva… Poate nu te-ai îmbrăcat precum o călugăriță, poate ai îndrăznit să-ți lași părul pe spate, poate ai respirat… „Toate femeile sunt curve” în mentalitatea bărbatului român. Nu contează că ai 15 ani și nici măcar nu știi cum arată un bărbat dezbrăcat. Dacă tipul din fața ta e un libidinos, tu ești de vină! Cine te-a pus să ai sâni? Cine te-a pus să ai pielea frumoasă? ORICE este un declanșator pentru acești lași și imaturi…

Dacă dispare o fată, misoginii din Poliție consideră că e fata curvă, nu că e victima naivă a unui alt libidinos viclean și mincinos (cum sunt și ei, probabil). Așa se explică răspunsul insensibil și lipsit de respect pe care îl dau polițiștii părinților unei fete dispărute, cum că „a fugit cu un Făt-Frumos”… Întotdeauna, fetele vor reacționa doar în căutarea dragostei și a poveștilor pe care le visează de mici, de când citeau „Cenușăreasa” și „Albă-ca-Zăpada”. În puritatea lor, au impresia că și cel de lângă ele simte la fel. Niciun bărbat nu va înțelege că o fată tânără niciodată nu va ceda insistențelor unui bărbat decât fiindcă el îi promite o viața frumoasă împreună, sau îi cere o „dovadă că îl iubește”, sau o forțează prin rănire și amenințări (citește AICI cum să te aperi dacă ești urmărită). O fată curată în suflet nu este curvă!

Boala societății românești care este vinovată pentru atât de multe suflete de femeie distruse se numește MISOGINISM. Mentalitatea că femeia este doar un obiect nu oferă nicio șansă fiicelor noastre. Cel mai dureros gând pentru o mamă este ca fiica sa să ajungă victima unui astfel de individ care se folosește de inocența ei pentru a o păcăli, chiar și într-o căsnicie. Din păcate, unii bărbați se căsătoresc pentru a-și satisface nevoile de tot felul, de la a avea o menajeră în casă până la cele intime… Pentru ei, femeia respectivă este doar o sclavă pe care au „cumpărat-o” cu un certificat de căsătorie. Pentru un asemenea mascul, acela reprezintă un certificat de proprietate. Femeia lui devine o victimă cu legitimație…

De unde aceasta mentalitate și de ce o întâlnim în continuare în societatea asta „modernă” și „europeană”? Ei bine, poate paradoxal, dar eu o văd răspândită tocmai de mamele de băieți care au impresia că nimeni nu mai e ca băiatul lor și că toate fetele le vânează odorul… E o boală psihică, asta nu mai e dragoste de mamă când îl înveți că femeile nu pot iubi cu adevărat și că niciuna nu e bună fiindcă „sigur are ea vreun interes”… Peste tot, în viața reală sau pe rețelele de socializare, o parte din mame exact așa gândesc! Mi se pare nu numai trist, dar și rușinos să știu că o femeie este bolnav de posesivă și poate să-și crească băiatul astfel încât să mai existe un misogin pe pământ și să se asigure că va face și el o femeie nefericită când va fi adult… Acolo e rădăcina! Mama. Mama fiecăruia este sursa lui de bine sau de rău în viața de adult. Lecțiile pe care le-am învățat de la mama sunt cele mai prețioase. Și nu neapărat din vorbele ei, ci mai ales din fapte, din imboldurile pe care ți le oferă în diferite etape ale creșterii tale… Nu pot să cred că o mamă care și-a învățat fiul constant, încă de mic copil, să se poarte delicat cu fetițele, să respecte femeile, să-și răsfețe profesoarele și, mai târziu, soția, se se conducă în viața după principii morale și să nu-și rănească familia, nu va vedea rezultatele acelea extraordinare în fiul ei ajuns adult. O astfel de mamă este de lăudat, este un înger, poate spune că și-a făcut corect datoria de a-și crește copilul/copiii și că, într-adevăr, a lăsat ceva bun în urma ei…